Istoria creștinismului sau istoria bisericească este, deopotrivă, o disciplină a istoriei și a teologiei, care se ocupă atât cu studiul evoluției credinței creștine, cât și cu studiul instituționalizării și răspândirii creștinismului, de la începuturi și până în zilele noastre. Creștinismul a apărut în prima jumătate a secolului I, fiind credința unui grup de evrei palestinieni care l-au identificat pe Isus din Nazaret cu Mesia. De-a lungul istoriei, creștinismul a fost marcat de dispute teologice care au avut ca efect apariția unor biserici distincte. Principalele ramuri ale creștinismului sunt reprezentate de Biserica Ortodoxă Răsăriteană și Biserica Romano-Catolică, urmate de bisericile protestante. Inițial, creștinismul a început să se dezvolte în Ierusalim și mai apoi în întregul Orient Mijlociu, devenind, ulterior, religie de stat în Armenia, Etiopia, Georgia și, în final, religia de stat a Imperiului Roman. Creștinismul a cunoscut o dezvoltare fără precedent în perioada Evului Mediu și o răspândire geografică deosebită în perioada marilor descoperiri, devenind una din cele mai răspândite religii de pe glob cu aproximativ 240.000.000 de adepți. Totodata, creştinismul a avut o influenţă puternică asupra fiecărei sfere a societăţii – in artă, limbă, politică, legi, viaţă de familie, datele calendaristice, muzică, si altele. Până şi modul nostru de gândire a fost influenţat de creştinism pentru aproape două milenii. Prin urmare, este important să cunoastem istoria.
MozaiQub – Ce este istoria creștinismului? Ep. 1
Dată
- 30.04.21
DISTRIBUIE
Facebook
WhatsApp
Linkedin
Twitter
Pinterest
Reddit
Telegram
Alte
știri
Abonează-te la newsletter-ul nostru
contact
- Strada 1 Decembrie nr.36, Timișoara
- +40 723 275 354
- qubtvt@qubtv.ro
- contact@qubtv.ro
